definitie experiment fizica

Revista Educației / ISSN: 1582-909X

Experimentul – metodă de explorare directă a realității

Experimentul este folosit în predarea științelor, constând într-o observare provocată și dirijată de anumite ipoteze, ce urmează să fie verificate experimental.

În condiții didactice, experimentarea de către elevii înșiși reprezintă o modalitate specifică de explorare a realității, de învățare prin acțiune, prin experiența trăită direct. A experimenta înseamnă a-i pune pe elevi în situația să conceapă și să practice ei înșiși un anumit gen de operații cu scopul de a provoca, a observa, a dovedi, a studia, a aprecia, a verifica, a măsura efectele, rezultatele etc. (Leif, J.), ceea ce se va solda cu noi achiziții cognitive și operaționale pentru el. Prin definiție, experimentul rămâne și aici o observare provocată, o acțiune de căutare, de încercare, de găsire de dovezi, de legități, prin efectuare de experimente.

Experimentul este o metodă de cercetare în care se urmărește crearea sau modificarea unor factori determinanți pentru apariția sau manifestarea unui fenomen, în condițiile de spațiu și timp alese de cercetător. Un experiment presupune izolarea unei variabile (variabila independentă), intervenția asupra acestei variabile (manipularea variabilei independente), urmărindu-se efectele acestei variabile asupra altei variabile (variabila dependentă).

În realizarea unui experiment se urmărește inventarierea factorilor, a variabilelor care ar putea avea efect asupra variabilei dependente și ținerea sub control a acestora, manipulând doar variabila independentă care ne interesează. Dacă toate celelalte variabile relevante pentru variabila dependentă sunt ținute sub control, atunci doar variabila independentă manipulată poate fi responsabilă pentru modificările survenite în variabila dependentă.

În practica școlară sunt concepute și aplicate mai multe variante de experimente:

experimentul demonstrativ , pregătit de profesor înaintea lecției și apoi prezentat clasei în vederea demonstrării, explicării, confirmării, precizării sau verificării unor adevăruri cu ajutorul experiențelor și al explicațiilor ce le însoțesc;
e xperimentul de aplicare (aplicativ) , utilizat în vederea verificării posibilităților ce le au elevii de aplicare în practică a unor teze teoretice însușite;
experimentul destinat formării abilităților (deprinderilor) motrice de mânuire a aparatelor de laborator, a substanțelor, a instrumentelor de măsurare etc.

În funcție de locul unde se desfășoară experimentul, acesta poate fi de laborator sau natural.

Experimentul de laborator este realizat într-un mediu în care toți factorii sunt controlați cu strictețe; sunt folosite pentru înregistrarea datelor mijloace din categoria creion-hârtie (pentru probele de memorie, atenție etc.) sau aparate/ instrumente de măsurare specifice.

Experimentul natural este efectuat în mediul obișnuit al subiecților, în condițiile normale ale vieții și activității acestora, în grădiniță, școală, la locul de muncă al acestora, în cadrul unui interviu de angajare etc. fără ca aceștia să-și dea seama că sunt subiecții unor cercetări.

Etapele de desfășurare a experimentului sunt:

stabilirea problemei de studiat;
formularea ipotezei de cercetare;
stabilirea variabilelor;
controlul variabilelor;
stabilirea planului experimental și a grupurilor experimentale.

Din punct de vedere organizatoric, lucrările experimentale se pot desfășura fie individual (pe teme separate, lucrând fiecare elev în mod independent, având asigurate toate condițiile tehnico-materiale necesare), fie în echipe (2-3 elevi) – atunci când nu dispunem de suficientă aparatură și instalații sau intenționăm în mod special să-i deprindem cu munca de echipă, – în forme combinate sau frontal – adică efectuate de toți elevii în același timp și în același ritm, pe aceeași temă, sub îndrumarea directă a profesorului, în condițiile în care se pot asigura aparate, materiale, instalații etc., pentru fiecare elev în parte.

În practica școlară actuală se remarcă tendința de trecere de la lucrările frontale la lucrările pe echipe și spre cele individuale, forme organizatorice de mai mare eficiență. Având pe masa de lucru asigurate substanțele, materialele și aparatura necesară, experimentele individuale sau cele în echipă se pot efectua în mod independent, cu minimum de indicații date de profesor sau pe baza unei fișe de lucru elaborată în prealabil de profesor. În aceste fișe, mersul experimentelor este descris incomplet, rezumându-se numai la indicații absolut necesare. Se recomandă ca fișele să fie în așa fel concepute încât să-i situeze în permanență pe elevi în fața unor probleme noi (fișe problematizante) care se cer să fie rezolvate pas cu pas, prin propriul lor efort.

Întrucât elevii nu au experiență în efectuarea unor asemenea lucrări, până la deprinderea treptată a acestei proceduri de învățare este necesar ca fiecare experiment să fie cu exactitate pregătit de către profesor, asigurându-se condiții tehnico-materiale optime și aplicarea unor măsuri organizatorice stricte de punctualitate și disciplină în așa fel încât pe parcurs să nu intervină niciun fel de perturbări. O conducere în bune condiții a activității elevilor, face necesar ca, mai înainte de orice, profesorul să se asigure că aceștia au o idee clară după care se vor conduce în desfășurarea experimentului, că vor efectua experiențele în lumina unei întrebări centrale, a unui punct de vedere bine conturat, că ei cunosc obiectivele de urmărit. Fără precizarea acestor puncte de plecare elevii nu își vor putea explica și nu vor fi în stare să interpreteze corect ceea ce observă, ceea ce rețin. De la sine se înțelege cât este de important ca profesorul să stăpânească bine teoria și mecanismul experimentului, să cunoască structura diferitelor tipuri de experiment, să-i ajute pe elevi să urmărească sistematic activitățile în care sunt angajați, intervenind însă cu prudența necesară. El trebuie să sugereze, cu măsură, ceea ce ei nu pot descoperi singuri, având grijă să nu se substituie efortului personal al acestora de redescoperire a noilor cunoștințe. Cu atenție, el va supraveghea efectuarea exercițiilor experimentale în vederea preîntâmpinării accidentelor.

Bibliografie:

Ioan Cerghit, „Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1997.
Constantin Cucoș, „Psihopedagogie”, Editura Polirom, București, 2009.
Marin Stoica, „Pedagogie și psihologie”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002.

Accesări: 11.903

Metode didactice

prof. Nicoleta-Mariana Bălan

Articole asemănătoare

Predarea utilizand metodele activ-participative în învățământul primar, evaluarea elevilor la matematică într-un an școlar structurat pe cinci module, aplicarea unor metode de dezvoltare a gândirii critice în predarea fizicii.

EXPERIMENTUL - Tipuri de experimente

EXPERIMENTUL

Definitie: Experimentul consta in analiza actiunii unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata, cu scopul verificarii ipotezelor cauzale.

Precizari terminologice:

Variabile independente - sunt date de factorii introdusi in experiment de cercetator sau alte instante (natura, societate) ai caror parametri se modifica in timp (valoare, intensitate, durata, frecventa).
Variabile dependente - reprezinta factorii asupra carora se exercita influenta variabilelor independente.
Grup experimental - este constituit din ansamblul persoanelor asupra carora actioneaza variabila independenta introdusa de cercetator.
Grup de control - serveste pentru compararea efectelor introducerii variabilei independente la grupul experimental; este un grup martor, asupra caruia nu actioneaza variabila independenta.

In experimentul sociologic cercetatorul isi propune sa provoace producerea fenomenelor sociale cu scopul de a le inregistra dinamica si de a le explica prin identificarea relatiilor cauza - efect. Ca observatie provocata, in experimentul sociologic se urmareste ca factorii exteriori in afara celor manipulati de cercetator, sa ramana constanti, sa nu influenteze situatia experimentala. Controlul situatiei experimentale constituie nota definitorie a acestei metode de cunoastere.

Pentru a-si indeplini functia cognitiva, experimentul sociologic trebuie sa se fondeze pe teorie. In afara teoriei experimentul sociologic ramane o activitate sterila.

Tipuri de experimente:

Experimentul sociologic de laborator - se desfasoara intr-o situatie artificiala, ce permite izolarea variabilelor dependente si independente si un bun control al situatiei experimentale. In experimentul de laborator cercetatorul manipuleaza variabilele in conditii de control precis pentru a observa comportamentul asociat variabilelor. In experimentele de laborator pot fi proiectate experimente cruciale pentru testarea ipotezelor.

Posibilitatea de a pune in evidenta fara ambiguitate, cauzalitatea
Un mai bun control asupra variabilelor externe
Posibilitatea de explorare a dimensiunilor si parametrilor variabilelor complexe

Dezavantaje:

Artificialitatea experimentului de laborator poate fi amplificata de prezenta cercetatorului
"efectul Rosenthal" - interpretarea datelor obtinute si a comportamentelor conform ipotezelor cercetatorului
falsificarea rezultatelor prin omiterea datelor care nu verifica ipotezele
rasa, sexul, statutul social, confesiunea religioasa, comportamentul social, simpatia pot provoca modificarea raspunsurilor.

Experimentul sociologic de teren - se desfasoara in situatii sociale reale. In raport cu posibilitatea cercetatorului de a manipula variabilele, experimentele sociologice de teren pot fi:

Pasive - cand alti factori decat cercetatorul determina introducerea variabilelor independente.

Active - in care cercetatorul are posibilitatea de a introduce variabilele independente in situatia experimentala naturala.

Specificul experimentului sociologic rezulta din:

complexitatea obiectului de studiu

complexitatea relatiilor cauzale

datorita influentei situatiei experimentale asupra comportamentului subiectilor inclusi in cercetare.

Subiectii din experimentele sociologice au caracteristici socio-demografice specifice. Generalizarea rezultatelor experimentelor sociologice nu este permisa decat in limitele procedeelor de alcatuire a grupurilor experimentale si de control si numai la populatia din care au fost selectionati subiectii.

Realizat in conformitate cu principiile metodologice deontologice, experimentul sociologic constituie o metoda principala de cercetare a relatiilor cauzale in sociologie.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comenteaza documentul:

Distribuie URL https://www.scrigroup.com/educatie/fizica/EXPERIMENTUL-Tipuri-de-experim44215.php

Adauga cod HTML in site EXPERIMENTUL - Tipuri de experimente

I.1.1. Fenomenul fizic

Un fenomen fizic (proces fizic) se produce atunci când cel puțin una dintre proprietățile fizice ce caracterizează un corp, se modifică în timp.

În urma unui fenomen fizic, corpul nu își schimbă substanța.

Clasificarea fenomenelor fizice.

1. Fenomene mecanice.

legate de mișcarea corpurilor (corpul își schimbă poziția față de un reper);
alungirea unui resort (resortul își mărește lungimea) / comprimarea unui resort (resortul își micșorează lungimea) numite şi deformări elastice ;
spargerea, ruperea, tăierea numite şi deformări plastice .

2. Fenomene termice . Sunt acele fenomene legate de schimbarea stării termice a unui corp:

încălzirea (corpul își mărește temperatura) / răcirea (corpul își micșorează temperatura);
dilatarea (corpul își mărește volumul, prin încălzire) / contractarea (corpul își micșorează volumul, prin răcire);
topirea (corpul trece din stare solidă în stare lichidă, prin încălzire) / solidificarea (corpul trece din stare lichidă în stare solidă, prin răcire);
vaporizarea (corpul trece din stare lichidă în stare gazoasă, prin încălzire) / condensarea (corpul trece din stare gazoasă în stare lichidă, prin răcire);
sublimarea (corpul trece din stare solidă în stare gazoasă, prin încălzire) / desublimarea (corpul trece din stare gazoasă în stare solidă, prin răcire).

3. Fenomene electrice . Sunt acele fenomene legate de:

electrizarea corpurilor (corpul se încarcă cu sarcini electrice);
trecerea curentului electric printr-un circuit etc.

4. Fenomene magnetice . Sunt acele fenomene legate de:

atracția dintre magnet și metale feroase (fier, nichel, cobalt);
atracția și respingerea dintre doi magneți .

5. Fenomene optice . Sunt acele fenomene legate de:

reflexia luminii (întoarcerea luminii în primul mediu, cu schimbarea direcției);
refracția luminii (trecerea luminii în al doilea mediu cu schimbarea direcției);
formarea curcubeului etc. .

6. Fenomene acustice. Sunt acele fenomene legate de: